marți, 16 decembrie 2008

Diana Dumitrescu o iubeşte mult pe căţeluşa ei răsfăţată, Tonka


Diana Dumitrescu, protagonista telenovelei “Regina”, difuzată ACASĂ, de luni până joi, de la ora 20:30, o iubeşte şi o răsfaţă mult pe Tonka, o căţeluşă rasa Golden Retriever, în vârstă de numai trei luni.

Echipa “Poveştirilor” a petrecut o zi întreagă alături de Diana Dumitrescu pentru a surprinde imagini din viaţa ei pe platourile de filmare de la Buftea şi în afara lor.

Cele mai importante noutăţi din viaţa Dianei sunt legate de Tonka, un exemplar din rasa Golden Retriever, pe care îl are de o săptămână: “Tonka este cadoul pe care l-am făcut prietenului meu de ziua lui de nume, o creştem împreună şi o iubim la fel de mult. Este, cum o alintăm noi, <> noastră”, mărturiseşte Diana.

Diana Dumitrescu şi iubitul ei, Ducu Ion, producătorul serialelor “Îngeraşii” şi “Doctori de mame”, au îndrăgit-o pe micuţa Tonka din prima clipă: “Mă aşteptam ca în prima noapte să plângă, însă a fost foarte cuminte, am lăsat-o să doarmă pe canapea, dar acum are coşul ei, cu care s-a acomodat foarte repede. Este ca un copil mic, învaţă în fiecare zi lucruri noi”, adaugă interpreta Reginei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu