Ea…ea e perfecta.
Soarele care incepuse sa apuna arunca pe al ei par sclipiri de abanos. Amandoi eram desculti si nisipul de sub talpile noastre inca mai pastra caldura. Auzeam valurile murmurand un cantec de dragoste, doar cativa pescarusi dezorientati il completau.
Te priveam, ai ochii adanci ca marea si plini de mister; cate suvite rebele, usor ondulate se laganau in vant…amestecand mirosul sarat al marii cu cel al parfumului tau. Ma imbratisai tandru, vorbeam, radeam, povesteam…atat de mult a durat sa ne gasim noi doi, fete neintalnite…suflete neregasite. Pe cat de lunga a fost asteptare, pe-atat de dulce esti…mai tii minte cand imi scriai mesaje? Si-acum imi amintesc fragmente…si mereu sunt prezente in mintea mea, la fel ca si tine. As vrea ca momentele astea sa nu se termina niciodata.
Tin minte noptile cand nu erai cu mine, si priveam cerul instelat…simtindu-te mai aproape. Atat de aproape, incat insasi distanta se subtia….
Ti-am spus de-atatea ori…iti spun si acum: ne vom iubi “mai presus de orice culme…depasind orice hotar” . . . “
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu